Chiar dacă a fost retrogradată în Liga 2, pe criteriul licențierii, Poli Timișoara reușește în continuare să aibă rezultate notabile. Trupa patronată de Marian Iancu a eliminat-o pe Steaua din Cupă, după un meci pe care l-a controlat de la un capăt la celălalt.
Președintele executiv al grupării de pe Bega, Gheorghe Chivorchian, spune că țelul violeților este o nouă participare în cupele europene, în sezonul viitor, aceasta fiind sinonimă cu câștigarea Cupei României.
„Cu Steaua am demonstrat că avem un nivel bun și că avem resurse în continuare, după ce am pierdut 14 jucători în vară. Vrem să arătăm că putem ajunge în cupele europene câștigând Cupa României, mai ales că la viitoarea tragere la sorți vom fi capi de serie, pentru că am terminat pe 2 în sezonul trecut iar regulamentul prevede acest lucru. Oricum vor fi meciuri grele.”, a declarat Gheorghe Chivorchian la „Ora de ProSport”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER